Wednesday, December 31, 2014

Rulada cu mascarpone, nuca si ness

Am avut bucuria de a face această ruladă pentru familia mea, în ajunul Anului Nou. Reţeta este simplă, şi am făcut-o după imaginaţia mea dar am ţinut cont şi de gusturile celor dragi. Reţeta de bază pentru chec este aceasta, iar umplutură şi ornarea o realizez în funcţie de preferinţele de moment dar şi după imaginaţie.

Avem nevoie de:

Thursday, December 18, 2014

Tartar de somon

Am şansa de a avea foarte aproape un supermarket care aduce în fiecare săptămâna peşte proaspăt, potrivit pentru preparate cu peşte crud (sushi, sashimi, tartar etc).
Tartarul se poate prepara în foarte multe feluri, dar eu l-am făcut simplu, cum îmi place mie. Această reţeta este pentru două persoane.

Tuesday, December 16, 2014

Friday, December 12, 2014

Negresa de post cu dovlecel. Vegan brownie au zucchini


Dovleceii au un gust destul de neutru, de aceea ne permit să-i folosim atât în preparate sărate cât şi în cele dulci. Demult am vrut să-i testez în reţete dulci. Iată că a sosit şi momentul. Prăjitură a ieşit foarte, foarte bună. Cu un miez uşor umed şi glazură de ciocolată este un deliciu.

Saturday, December 6, 2014

Linguine cu scoici

O reţeta mai simplă ca asta nu există : )
Îmi plac fructele de mare. Dacă avem dezlegare la peşte putem mânca peşte, icre sau fructe de mare. Demult îmi doream să prepar această reţeta, iar acum am avut ocazia pentru că am găsit aceste scoici la promoţie.

Avem nevoie de:

Thursday, November 27, 2014

Ardei copti marinati cu usturoi si capere

Cu toţii ştim varianta clasică de ardei copţi cu ulei şi oţet. Uneori îi prepar cu un sos de roşii şi ceapă călită; sunt foarte buni. Dar acum va propun o reţeta simplă şi delicioasă.

Monday, November 17, 2014

Ratatouille de legume

Dacă suntem în post, avem mâncăruri cu legume, cu multe legume. Acest ratatouille are un aspect frumos datorită legumelor colorate care sunt tăiate rondele şi puse pe un pat de sos de roşii.

Wednesday, November 12, 2014

Panna cotta cu cafea. Coffee panna cotta

Cred că aş putea mânca în fiecare săptămâna câte o panna cotta fără a mă plictisi de acest desert; atât de mult îmi place.

Monday, November 10, 2014

Supa crema de dovleac


A venit toamna de ceva timp şi odată cu ea o mulţime de fructe şi legume specifice acestui anotimp superb. Această supă are tot ce-i trebuie: culoare, gust şi savoare.

Saturday, November 8, 2014

Salata cu oua de prepelita

Când nu avem chef să petrecem mult timp în bucătărie sau dorim să mâncăm ceva lejer, salatele sunt binevenite. Acestea le putem compune cu ce ne place sau cu ce avem la îndemână.

Friday, November 7, 2014

Ciorba de perisoare

Astăzi vă propun o reţetă delicioasă şi foarte apreciată de mine şi familia mea. Ciorba de perişoare este potrivită şi pentru o masă festivă, mai ales de sărbători.

Pentru această ciorbă avem nevoie de:

Thursday, November 6, 2014

Biscuiti cu vanilie

Biscuiţii îmi plac mult, deşi îi fac destul de rar. Aceşti biscuiţi cu vanilie au ieşit atât de buni, încât au dispărut în puţin timp. Din această compoziţie mi-au ieşit 18 biscuiţi, dar destul de mari, pentru că am avut o formă simpatică pe care am vrut să o folosesc.

Tuesday, November 4, 2014

Mancarica de mazare

Sunt multe posibilităţi de a găti mazărea. Aceasta este ideală în zilele de post, sau ca garnitură, alături de o friptură. Iniţial mi-am propus să prepar această mazăre cu carne de pui, dar m-am răzgândit şi cred că e mai bine aşa pentru că mâine fiind miercuri, am această mâncărică de post, iar astăzi o voi servi alături de un grătar de pui.

Pentru această mâncărică vem nevoie de:


Wednesday, October 29, 2014

Portocalopita

A trecut ceva timp de când nu am mai făcut o prăjitură. Dar pentru că mâine voi merge în vizită la cineva, iată că am găsit oportunitatea de a încerca această reţetă pe care am ochit-o de când mi-am cumpărat această carte cu reţete mediteraneene. Aşadar vă propun « portocalopita », o prăjitură originală din Creata, cu un parfum plăcut de portocale, nu prea dulce şi numai bună de servit alături de o cească de cafea sau ceai.
Avem nevoie de:

Wednesday, October 22, 2014

Scoici marinières. Moules marinières. Mussels marinières

Jump to recipe
« Les moules sont arrivées » – este sloganul cu care încearcă să ne atragă majoritatea restaurantelor în aceste zile. Scoicile sunt prezente din plin şi în supermarketuri la un preţ acceptabil, aşa că merită să le preparam acasă. Aceasta este reţeta mea preferată pentru a prepara scoicile, cu vin alb şi câteva legume. Un regal. Bineînţeles, acompaniate de „frites”, cartofi prăjiţi.

Tuesday, October 21, 2014

Pui cu lapte de cocos. Poulet au lait de coco. Chicken with coconut milk

Dacă vă place laptele de cocos în mâncare, vă place şi acest preparat.

Întotdauna am grijă să am în cămară lapte de cocos pentru că îl folosesc destul de des, atât în deserturi, cât şi în feluri principale.

Pentru această reţeta avem nevoie de:

    Saturday, October 18, 2014

    Ficatei de pui in bere neagra

    Dintotdeauna mi-au plăcut ficăţeii, iar mama îi făcea cu multă ceapă şi erau delicioşi. Pentru că a trecut ceva timp de când nu am mai mâncat acest fel, mi-a venit ideea de a face această reţeta dar cu bere neagră. Şi este un deliciu.

    Pentru această reţeta avem nevoie de:

    Tuesday, October 14, 2014

    Calamari prajiti

    Calamarii îmi plac foarte mult, cu condiţia să fie bine prăjiţi. Nu-mi plac calamarii fierţi pentru că au alt gust şi altă consistentă. Fructele de mare au un timp de coacere mic; cu toate acestea mie îmi plac calamarii să fie puţin crocanţi, bine făcuţi.

    Pentru această reţeta am folosit:

    Saturday, October 11, 2014

    “Acadele” de branza si popcorn

    Dacă aveţi poftă de ceva crocant  şi sărat, va recomand aceste chipsuri care sunt uşor de făcut. Îmi place forma lor, de acadele sau chiar de floare.
    Pentru această reţeta avem nevoie de:

    Thursday, October 9, 2014

    Thursday, October 2, 2014

    Flan de conopida

    Este foarte important ca parintii sa-si invete copiii sa manance de toate, nu-i asa? Pentru mult timp am ignorat conopida, crezand ca nu-mi place. Dar, pentru ca am testat mai multe retete cu aceasta leguma minunata, mi-am dat seama ca-mi place mult. Acest flan este pe placul meu si a familiei mele.

    Avem nevoie de:

    Friday, September 26, 2014

    Avocado cu somon fume

    Combinatia de avocado cu somon este clasica. Acest aperitiv este gustos dar si foarte consistent; de aceea va sfatuiesc sa faceti cantitati mici.
    Reteta este pentru 6 portii (pahare mici).
    Pentru aceasta reteta avem nevoie de:

      Tuesday, September 23, 2014

      Crema de spanac

      Aceasta supa este fina, gustoasa si pe placul meu. Am folosit ca topping oua posate si costita afumata.
      Pentru aceasta reteta care este pentru 4 persoane, am folosit:

        Tuesday, September 9, 2014

        Tarte cu capsuni fara coacere

        Marturisesc ca sunt putin trista, pentu ca nu prea am motive sa fac dulciuri, decat daca avem musafiri la masa. Ai mei se feresc de dulciuri din motive bine stiute de toti. Mi-as dori sa fac mai multe deserturi, dar deocamdata trebuie sa ma multumesc cu cateva retete pe care le fac din cand in cand.
        Aceasta tarta este simplu de facut si potrivita mai ales in zilele calduroase cand nu dorim sa folosim cuprorul. Aceasta reteta este pentru 6 persoane.

        Saturday, September 6, 2014

        Dorada cu limes si fenicul

        Dorada este pestele meu preferat, are o carne dulce si fina. Cand am cerut la magazin sa curete pestele, abia acasa am vazut ca i-au taiat aripioarele si coada :-(

        Thursday, September 4, 2014

        Ostropel de pui

        Cui nu-i place ostropelul? Aceasta mancare traditionala romaneasca este nelipsita in familia noastra. Pentru ca am avut invitati la masa, am facut o portie mai mare; sa nu va speriati totusi, de cantitati. Nu am gasit pulpe de pui dezosate, ci doar ciocanele, care au putina carne. Dupa fierbere si dezosare cantitatea de carne a scazut considerabil. Asadar cantitatile sunt justificate.
        Pentru aceasta reteta am folosit:

        Tuesday, September 2, 2014

        Supa de pui cu taitei

        Se vede ca-mi plac supele si ciorbele. Si am si de ce: sunt gustoase si usor de facut. Vara ne racoresc, iarna ne incalzesc. :-)
        Desi am creeat acest blog de putin timp, s-au adunat cateva retete de supe si inca mai am pe lista mea cateva. Sper sa am ocazia sa le fac curand.

        Monday, September 1, 2014

        Rulouri cu somon fume

        Aperitivele sunt binevenite oricand pe masa mea, pentru ca sunt aspectuoase, usor de facut si delicioase. Sunt potrivite si pentru o petrecere, iar aceste wraps-uri se pot umple cu orice ne place noua; cu creveti, pui, hummus etc. Daca nu avem aceste lipii, nu-i bai, le putem inlocui foarte bine cu clatite sau felii de paine patrate pe care le presam bine cu un sucitor.
        Pentru aceasta reteta am folosit (9 rulouri):

        Thursday, August 21, 2014

        Dovlecei gratinati cu jambon

        Aceasta este o mancare lejera si usor de facut. Chiar daca am folosit produse light, si anume cascaval 6% grasime si smantana 5% grasime aceasta mancare a fost un deliciu.

        Pentru acest gratin am folosit:

        Tuesday, August 19, 2014

        Supa crema de pastarnac

        Nu aveam de gand sa fac o supa, dar pentru ca am primit cateva radacini de pastarnac mi-am zis ca trebuie le folosesc cumva. Gustul si parfumul pastarnacului sunt foarte placute, iar aceasta supa este pe placul meu. Am folosit urmatoarele ingrediente:

          Monday, August 18, 2014

          Pepene galben cu jambon

          Un aperitiv rapid si foarte gustos este pepenele galben invelit in jambon. Putem taia pepenele cum ne place, cubulete, felii, sau cu ajutorul unei lingurite speciale putem obtine niste bilute foarte frumoase.

          Pentru acest aperitiv am folosit:

          Saturday, August 16, 2014

          Tocanita de vitel cu smantana

          Aceasta tocanita este delicioasa si rapida. Merge foarte bine cu mamaliguta sau orez.
          Pentru aceasta reteta avem nevoie de:

          Wednesday, August 13, 2014

          Panna cotta de post cu mango si lapte de cocos. Vegan panna cotta à la mangue et lait de coco. Vegan panna cotta with mango and coconut milk

          Panna cotta este un desert fin, delicios şi uşor de făcut. Pentru că suntem în post, l-am făcut cu ingrediente specifice, am înlocuit smântâna cu lapte de cocos şi gelatina (care nu este de post) cu agar-agar, un gelifiant natural pe baza de alge marine. Cu aceste cantităţi am obţinut 3 porţii, adică 3 pahare. Dar depinde şi de capacitatea paharului; dacă sunt mai mici ies mai multe.Pentru această reţeta avem nevoie de:

          Monday, August 11, 2014

          Ghiveci de legume

          Ghiveciul de legume este una din mancarurile preferate ale sotului meu, de aceea il prepar destul de des in post. De asemenea, este lejera, cu putine calorii si multe vitamine. Putem face aceasta reteta cu ce legume ne plac, sau cu ce avem in frigider.
          Pentru aceasta reteta am folosit:

          Salata de fructe in stil caprese

          Combinaţia de zmeură, litchi şi mentă este atât de fină şi de parfumată… Ce aş mai putea să spun? M-am inspirat din clasica reţetă italiană cu roşii, mozzarella şi busuioc, pentru a face o varianta dulce, care vizual te poate duce în eroare.

          Saturday, August 9, 2014

          Cum sa taiem frumos un ananas

          Sunt persoane care la desert prefera fructele in locul dulciurilor. Sau dupa o masa mai copioasa preferam sa consuman ceva lejer si cu putine calorii. Ananasul este unul din fructele destul de dulci cu putine calorii, recomandat chiar si in diete. De asemenea, poate fi o idee buna in post, ca desert. Asa s-a intamplat cand cu ceva timp in urma, in perioada postului, la un restaurant am comandat la desert ananas; mi-a placut enorm modul de prezentare, am incercat si eu acasa, si de fiecare data il prezint asa. De aceea prefer sa cumpar ananas intreg, pentru ca e mai frumos de prezentat asa si chiar simplu.

          Etapele sunt urmatoarele:

          Galuste cu prune de post. Plum Dumplings


          Pentru ca de curand au aparut prunele si este sezonul lor, mi-a si venit ideea, sau mai bine zis pofta de a face galuste cu prune. In plus, aceasta reteta este si de post. In copilarie mama facea destul de des acest desert, insa eu le-am preparat pentru prima data. Singurul lucru care imi displacea era ca imi doream mai mult pesmet. Cand ai mei nu erau atenti, eu aveam grija sa ma servesc si din pesmetul lor. Dar mi-am luat revansa acum si am facut pesmet ca sa-mi ajunga. Si parca ar mai fi mers… Galustele imi plac cu mult, mult pesmet. Avem nevoie de:

          Friday, August 8, 2014

          Plum Dumplings

          Because it is the season of the plums, I had the idea, or rather the desire to make dumplings with plums. In addition, this recipe is a feast recipe (vegan). During my childhood my mother often made this meal, but I prepared it myself for the first time. The only thing I disliked was that I wanted more bread crumbs. When my parents were not paying attention, I tried to steal their breadcrumbs. But I got my revenge now I make all the breadcrumbs I want.... I love dumplings with lots of breadcrumbs.
          We need:

          Wednesday, August 6, 2014

          Somon prajit cu malai

          Pentru ca astazi este dezlegare la peste, mi-am dorit sa mananc un peste in stil romanesc, crocant si foarte gustos. Bineinteles, mujdeiul de usturoi si mamaliguta sunt absolut obligatorii.
          Pentru aceasta reteta am folosit:

          Friday, August 1, 2014

          Supa crema de frunze de ridichi. Soupe de fanes de radis. Radish leaves soup


          Pentru ca urmeaza doua saptamani de post, voi prepara mancaruri specifice acestei perioade, retete de post.
          Si am sa incep cu o supa delicioasa. Ingredientele principale, de cele mai multe ori ignorate si aruncate sunt frunzele de ridichi.

          Saturday, July 26, 2014

          Rulada de curcan

          Avand mai multe felii de piept de curcan am dorit sa fac niste rulouri umplute cu legume ca aici. Dar pentru ca erau destul de mici, m-am gandit ca realizarea lor poate fi migaloasa asa ca mi-am schimbat planul. Am incercat sa fac un singur rulou, mare. Si a iesit. Pentru aceasta reteta am folosit :

          Tuesday, July 22, 2014

          Supa de salata

          Aceasta supa imi place mult pentru ca are un gust deosebit si imi aduce aminte de copilarie. Este foarte potrivita pentu zilele toride de vara pentru ca este delicioasa rece. Dar nu numai. Insa eu asa o prefer, rece, de la frigider.
          Pentru aceasta supa avem nevoie de:


          Sunday, July 20, 2014

          Checulete cu caise

          Imi plac checurile simple sau cu fructe, de aceea astazi vreau sa va propun o reteta usoara, care nu necesita multe ingrediente sau ustensile sofisticate. Un bol, un tel si o tava sau in cazul meu, niste forme de silicon, numai bune pentru aceste checuri dragalase.

          Thursday, July 17, 2014

          Prajitura fanta

          Nu stiu cine a inventat aceasta prajitura pentru reteta ca am gasit-o pe multe bloguri. Prajitura este delicioasa si cu un aspect foarte frumos.

          Sunday, July 13, 2014

          Rulada cu matcha si mascarpone

          Ruladele, fie ele dulci sau sarate, mi se par elegante si usor de facut. In acet week-end am avut un musafir special, de aceea mi-am dorit sa fac un desert fin si delicios. Iata de ce ingrediente avem nevoie:

          Thursday, June 26, 2014

          Fructe de mare flambate

          Imi plac mult fructele de mare, in special scoicile Saint Jacques si calamarii. Acestea se gatesc relativ usor, iar timpul de coacere este destul de mic.
          Este usor sa realizam un platou cu fructele de mare pe care le preferam, practic si rapid. Pentru aceasta reteta am folosit:


          Saturday, June 7, 2014

          Tocanita de porc

          Imi plac mult tocanitele de orice fel, mai ales daca sunt acompaniate de mamaliga sau piure de cartofi, asa cum facea mama. Aceasta tocanita poate deveni foarte simplu o tochitura delicioasa daca punem alaturi un ou prajit, un carnacior, ce mai doriti si mamaliguta.

          Tuesday, June 3, 2014

          Ciorba de vacuta

          Aceasta este una din ciorbele mele preferate si imi place sa o prepar or de cate ori am ocazia. Trebuie sa stiti ca oasele cu maduva dau un gust foarte bun ciorbei.
             
          Pentru aceasta reteta avem nevoie de:

          Thursday, May 29, 2014

          Paine cu masline fara framantare. Pain sans pétrissage aux olives. No knead olive bread

          Aceasta paine m-a cucerit de la prima incercare. Este o reteta atat de simpla incat si un copil o poate realiza. Am facut de nenumarate ori aceasta paine, cu seminte, cu masline, si cu diferite tipuri de faina.

          Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...