Saturday, January 30, 2016

Vasilopita, prajitura Sfantului Vasile

Vasilopita este o prăjitură grecească asemănătoare unui chec şi se face în ajunul Anului Nou, pentru a fi servită chiar în prima zi din an, atunci când este sărbătorit Sfântul Vasile.
Există foarte multe reţete ale acestei prăjituri, în funcţie de zona Greciei, aceasta poate lua forma unei pâini, a unui chec, tort sau colac. De obicei se ornează cu zahăr pudră şi se scrie cifra anului care urmează. Înainte de coacerea prăjiturii, se introduce o moneda, astfel încât persoană care o va găsi va avea un an binecuvântat. Dulcele simbolizează bucuria vieţii veşnice.
Ferice de părinţii care au înţelepciunea de a pune copiilor nume de sfinţi. Astfel, ei vor fi mereu ocrotiţi de sfântul al cărui nume îl poartă.

Avem nevoie de:

  • 150 gr unt moale
  • 125 gr zahăr pudră
  • coaja rasă de la o portocală
  • 1 baton vanilie
  • 2 ouă
  • 38 ml lapte
  • 200 gr făină
  • 1/2 linguriţă praf de copt
  • 50 gr migdale tocate
  • 50 gr nuci tocate

Cum procedăm:
Mixăm untul cu zahărul pudră până când obţinem o compoziţie foarte cremoasă. Adăugăm seminţele de vanilie şi câte un ou, mixând.
Adăugăm laptele şi amestecăm cu o paletă. Adăugăm făina şi praful de copt, treptat, în ploaie, amestecând constant. La sfârşit adăugăm coaja de portocale, migdalele şi nucile. Compoziţia o punem într-o tavă (22 cm) tapetată cu unt şi făină, la cuptorul preîncălzit, la 170 C pentru 45-50 minute.
Poftă bună!

2 comments:

  1. Superbe et puis j'ai adoré l'astuce de saupoudrage ;-)
    Bises !
    Sandy from cuisinetcigares

    ReplyDelete
    Replies
    1. Merci beaucoup Sandy. L l'astuce de saupoudrage je l’ai appris de Christophe Michalak :-)

      Delete

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...