Monday, 17 August 2015

Muschiulet de porc impletit

După atâtea reţete dulci era cazul şi pentru ceva sărat. Acest preparat este simplu de făcut şi îl puteţi face cu condimentele preferate. Poate fi servit de asemenea cu un piure sau cartofi la cuptor.
De data aceasta am făcut cartofi duchesse, care îmi plac şi sunt şi aspectuoşi.
Pentru această reţetă avem nevoie de:

  • 1 buc file de porc mignon de 0,346 kg
  • Rozmarin proaspăt
  • 5 căţei de usturoi
  • cimbru
  • sare
  • piper măcinat
  • boabe de piper murat
  • puţin cognac
  • 1 foaie dafin
  • 1 pahar vin alb sec
  • 20 gr unt cu ierburi şi usturoi
  • ulei
  • apă

Cum procedăm:
Spălăm muşchiuleţul de porc şi-l ştergem cu un şerveţel de bucătărie. Tăiem muşchiuleţul pe lung, în 3 părţi cât mai egale. Stropim muşchiuleţul cu puţin cognac şi vin şi masăm bine. Apoi îl condimentăm cu ierburile aromatice, cu sare, piper şi-l masăm din nou cu untul aromat şi ulei. Împletim muşchiuleţul şi la capăt îl prindem cu 2 scobitori pentru a nu se desprinde. Mie îmi place carnea de porc să fie foarte aromată, dar până la urmă folosiţi condimentele preferate. Piperul murat nu este picant, doar aromat, de aceea îl putem folosi cu încredere. Între spaţiile dintre împletituri punem bucăţele de usturoi şi crenguţe de rozmarin proaspar. În acest fel usturoiul nu se va arde şi va da o aromă deosebită. În tavă în care preparam carnea punem 1 pahar de vin şi 3-4 linguri de cognac. Adăugăm apă, pe 3 sferturi. Acoperim tava cu folie de aluminiu. Dăm la cuptorul preîncălzit pentru 1 ora, 1,20.

Între timp facem cartofii duchesse. Avem nevoie de:
  • 600 gr cartofi (fierţi în coajă)
  • 4 gălbenuşuri
  • 50 g unt moale
  • praf nuca de muscat
  • sare
Cartofii după ce i-am fiert în coajă în apă cu sare îi decojim şi-i pisăm ca pentru piure. Adăugăm şi celelalte ingrediente, amestecăm bine. Cu ajutorul unui poş formăm grămăjoare pe o foaie de copt. Dăm la cuptorul preîncălzit pentru 15-20 de minute la 180ºC.
Poftă bună!

No comments:

Post a Comment

You may also like

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...