Friday, 7 November 2014

Ciorba de perisoare

Astăzi vă propun o reţetă delicioasă şi foarte apreciată de mine şi familia mea. Ciorba de perişoare este potrivită şi pentru o masă festivă, mai ales de sărbători.

Pentru această ciorbă avem nevoie de:

  • 1/3 ţelină 
  • 3 cepe 
  • ½ ardei roşu 
  • 3 morcovi 
  • ½ rădăcină păstârnac 
  • 3 linguri orez 
  • 2 ouă 
  • sare, piper 
  • ulei de măsline 
  • pătrunjel proaspăt 
  • 1,200 kg oase vită pentru ciorbă 
  • 800 gr carne tocată de vită 
  • 1 lămâie pentru acrit (sau borş dacă aveţi) 


Cum procedăm:
Oasele de vită le spălăm şi le punem la fiert într-o oală cu apă rece (7 L).
Tocăm ceapă mărunt şi o călim în puţin ulei până devine translucidă. Luăm 2 linguri deoparte de ceapă pentru perişoare. Celelelte legume le tăiem mărunt sau le dăm pe răzătoarea mare şi le adăugăm în ceapă; le lăsăm puţin, doar cât să se înmoiae. După ce au fiert bine oasele le scoatem şi adăugăm legumele.
Ne ocupăm de perişoare. Spălăm orezul şi-l punem în carnea tocată. Adăugăm ceapa, ouăle, sarea, piperul şi 3 fire de pătrunjel tocate foarte mărunt. Amestecăm bine. Formăm bile potrivite şi le punem pe un platou stropit cu apă. După ce am terminat de format perişoarele, le adăugăm în supa fierbinte dar nu clocotită şi lăsăm 15 minute până fierb. Ciorba o servim cu pătrunjel proaspăt tocat şi dacă ne place cu smântână. Fiecare îşi pune suc de lămâie în funcţie de preferinţă.
Poftă bună!

2 comments:

  1. Mmmm... this looks delicious! It would be perfect on a cold snowy day like today :) Hugs to you!

    ReplyDelete
    Replies
    1. Dear Stephanie, thank you for your visit. Indeed, a hot soup would be perfect for a cold day :) I miss snowy days…

      Delete

You may also like

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...